Centrul de Apel

Republica Moldova Pagina Oficială Paşapoarte cu date Biometrice Legislaţia Republicii Moldova Products of Moldova Airmoldova E-services Registru Chamber

Adresa: 01901, Kiev,
str. Yagotinska, 2

Anticamera:
+ (38 044) 521-22-80

Secţia consulară:
+ (38 044) 521-22-79

E-mail: kiev@mfa.md

Activitatea Ambasadei

Întrevederea Ambasadorului Ruslan Bolbocean cu Guvernatorul regiunii Vinnița Valery Koroviy

Pe 6 februarie 2018, în cadrul vizitei de lucru întreprinse în regiunea Vinnița, Ambasadorul Republicii Moldova în Ucraina Ruslan Bolbocean a avut o întrevedere cu Guvernatorul regiunii Vinnița, Valery Koroviy. La întâlnire au participat, de asemenea, Președintele consiliului regional Anatoli Oliynyk, Vice-primarul or. Vinnița, Vladislav Skalskyi și Consulul Onorific al Republicii Moldova Mykhailo Kunitskyy.

Pe durata întrevederii au fost discutate un șir de subiecte ce țin de cooperarea interregională și transfrontalieră, aprofundarea colaborării în domeniile comercial-economic și cultural-umanitar, inclusiv asigurarea controlului eficient la frontiera de stat moldo-ucraineană, luând în considerare faptul că Republica Moldova are peste 200 de km de frontieră comună cu această regiune.

Referindu-se la cooperarea moldo-ucraineană, Ambasadorul a menționat lansarea în ultimii ani a unui și de proiecte de infrastructură comune de care beneficiază cetățeni ambelor țări, în acest context fiind abordată și necesitatea deschiderii circulației destinate transportului auto peste podul la punctul de trecere a frontierei moldo-ucrainene «Unguri-Bronita», acțiune care este parte a agendei bilaterale comune.

De asemenea, a fost specificat că prin inaugurarea de către Republica Moldova în anul 2017 a Consulatului Onorific în regiunea Vinnița, țara noastră este interesată în dinamizarea relațiilor interregionale și realizarea unor proiecte concrete în domeniile comercial-economic, cultural-umanitar, infrastructurii și turismului, inclusiv stabilirea contactelor directe între mediile de afaceri şi agenţii economici din Republica Moldova și această regiune.

La rândul său, Guvernatorul regiunii Vinnița Valery Koroviy a ținut să aducă mulțumiri Guvernului RM pentru decizia de a institui primul Consulat Onorific la Vinnița, menționând că deschiderea acestuia a constituit un eveniment important pentru regiune, fapt ce permite aprofundarea cooperării între țările noastre, inclusiv la nivel regional.