Centrul de Apel

Republica Moldova Pagina Oficială Paşapoarte cu date Biometrice Legislaţia Republicii Moldova Products of Moldova Airmoldova E-services Registru Chamber

Adresa: 01901, Kiev,
str. Yagotinska, 2

Anticamera:
+ (38 044) 521-22-80

Secţia consulară:
+ (38 044) 521-22-79

E-mail: kiev@mfa.md

Activitatea Ambasadei

Vizita de lucru la Kiev a Ministrului Justiţiei Victoria Iftodi

Ministrul Justiţiei, Victoria Iftodi, a avut o întrevedere bilaterală cu Ministrul Justiţiei al Ucrainei, Pavlo Petrenko. Cei doi miniștri au discutat direcțiile de cooperare bilaterală, experiența în reformarea justiției și provocările cu care se confruntă ambele state în procesul de integrare europeană.

În cadrul întrevederii ministrul Justiției, Victoria Iftodi a remarcat că, cooperarea pe segmentul justiției între Republica Moldova și Ucraina este esențială pentru statul nostru, deoarece pe lângă faptul că suntem vecini și avem parte de o relație fructuoasă, mai suntem și state membre ale Parteneriatului Estic, care urmăresc același scop - integrarea în UE.

„Ministerele Justiției sunt actori-cheie în implementarea Acordurilor de Asociere cu UE și statele noastre au parte de agende similare, fapt care ne oferă posibilitatea de a împărtăși cele mai recente evoluții pe calea realizării angajamentelor asumate în cadrul acestor acorduri” a declarat Victoria Iftodi.

La rândul său, oficialul ucrainean a afirmat că vizita ministrului Iftodi în Kiev oferă un nou impuls cooperării bilaterale dintre Ucraina și Republica Moldova, care au o ocazie unică de a-și coordona acțiunile în procesul de integrare europeană prin suport în domeniul justiției.

Cei doi miniștri au convenit asupra unui plan comun de acțiuni ce se va axa pe o varietate de domenii, cum ar fi: reformele în sistemul judiciar, sistemul de executare a hotărârilor judecătorești, penitenciare și probațiune, precum și pe cooperarea juridică interstatală.

Ambii oficiali au apreciat importanța intensificării cooperării regionale, între Georgia, Ucraina și Republica Moldova. Experiența pe calea integrării europene și a Parteneriatului Estic a acestor trei state este similară, iar împărtășirea, atât a succeselor înregistrate, cât și a obstacolelor cu care se confruntă cele trei țări, va oferi o platformă utilă de sincronizare a eforturilor în domenii cheie din justiție.

În cadrul vizitei Victoria Iftodi v mai vizita și Întreprinderea de Stat „SETAM”, subordonată Ministerului Justiției al Ucrainei. Această instituție a fost creată recent și oferă o soluție electronică modernă în domeniul executării hotărârilor judecătorești, prin vânzarea electronică a bunurilor confiscate.

sursa: www.justice.gov.md