Privatization

Centrul de Apel

Republica Moldova Pagina Oficială Paşapoarte cu date Biometrice Legislaţia Republicii Moldova Products of Moldova Airmoldova E-services Registru Chamber

Adresa: 01901, Kiev,
str. Yagotinska, 2

Anticamera:
+ (38 044) 521-22-80

Secţia consulară:
+ (38 044) 521-22-79

E-mail: kiev@mfa.md

Activitatea Ambasadei

Pavel Filip, la evenimentul de comemorare a victimelor Holodomorului: Aceste răni sunt încă răni deschise și fac parte din ceea ce suntem noi astăzi

Prim-ministrul Pavel Filip a participat pe 24 noiembrie 2018 la evenimentele de comemorare a victimelor Holodomorului, organizate la Kiev, Ucraina. Holodomorul este considerat o tragedie a secolului XX – foametea a fost organizată artificial de regimul stalinist în anii 1932-1933.

La forumul internațional dedicat victimelor Holodomorului, premierul a menționat că moartea milioanelor de ucraineni a fost cauzată de politicile regimului stalinist, care a urmărit distrugerea conștiinței naționale și instaurarea fricii.

Șeful Executivului a menționat că fiecare victimă are un loc aparte în istorie, iar țara noastră va sprijini mereu inițiativele Ucrainei de a păstra aceste evenimente vii în memoria oamenilor. ,,Astăzi noi toți suntem datori să ne amintim de tragediile trecutului, ca să putem aprecia prezentul și ca să putem privi în viitor. Și noi, în Republica Moldova, înțelegem durerea pe care o purtați, pentru că și am trecut prin tragedii similare la sfârșitul anilor ’40 ai secolului trecut - sute de mii de oameni au murit atunci din cauza foametei organizate. Aceste răni sunt încă răni deschise, dar sunt rănile noastre și fac parte din ceea ce suntem noi astăzi”, a spus Pavel Filip.

În același timp, prim-ministrul a accentuat că țara noastră rămâne alături de Ucraina și acum, când vecinii noștri se confruntă cu noi provocări legate de bunăstarea și integritatea țării și cetățenilor săi.

"Și astăzi se atentează la valorile noastre, la demnitatea și libertatea țărilor noastre. Să știți că la Chișinău veți găsi întotdeauna un prieten. Pentru că lucrurile mărețe sunt, de fapt, lucruri mai mici pe care le facem împreună. Împreună putem face astfel încât cetățenii noștri să trăiască în țări libere și democrate", a conchis premierul.

Ceremonia solemnă a continuat cu marșul în memoria victimelor și acțiunea ,,Aprinde o luminare”, desfășurată la Complexul memorial. În acest an, Ucraina marchează 85 de ani de la una dintre cele mai grave crime – Holodomorul. La evenimentele de comemorare au participat lideri şi oficiali din mai multe țări ale lumii.

Sursa : gov.md