Noutăţile MAE IE

La Chișinău au fost marcați 10 ani de implementare a Parteneriatului de Mobilitate cu UE

La Chișinău au fost marcați 10 ani de implementare a Parteneriatului de Mobilitate cu UE
12 iunie, Chişinău - În cadrul MAE IE a avut loc reuniunea în format extins a Platformei Locale de Cooperare a Parteneriatului de Mobilitate Republica Moldova–Uniunea Europeană, care în acest an este dedicată celor 10 ani de implementare a Parteneriatului de Mobilitate cu UE.

În remarcile de la deschiderea evenimentului, secretarul de stat, Daniela Morari, a reliefat rolul acestei iniţiative pentru dezvoltarea şi promovarea politicii migraţionale în Republica Moldova, precum şi în cadrul dialogului cu UE, în special pentru deschiderea unor noi oportunităţi de cooperare.
 
La rândul său, Peter Michalko, șeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, s-a referit la angajamentul UE de a sprijini realizarea de către Republica Moldova a obiectivelor Acordului de Asociere şi la rezultatele concrete şi impresionante pe care le a adus ţării noastre Parteneriatul de Mobilitate prin cele peste 100 de proiecte implementate, Moldova devenind un model pentru alte state.

Având în vedere caracterul aniversar al reuniunii, rezultatele obţinute pe parcursul celor 10 ani de implementare au fost trecute în revistă de către reprezentanţii instituţiilor naţionale vizate prin prisma celor mai bune practici, a lecţiilor învăţate, fiind totodată trasate şi recomandări pentru perioada următoare de implementare.

În cadrul evenimentului au fost prezentate recomandările preliminare ale Exercițiului de Evaluare a Parteneriatului de Mobilitate, care a fost realizat în baza chestionarelor cu suportul ICMPD, în perioada februarie-martie 2018. Printre propunerile raportului de evaluare se numără consolidarea resurselor umane din instituţiile naţionale şi implicarea în procesul de implementare  a Parteneriatului de Mobilitate a reprezentanţilor societăţii civile specializaţi în sfera managementului migraţiei.

Proiectele care sunt considerate reuşite în implementarea Parteneriatului de Mobilitate discutate inclusiv în cadrul reuniunii vizează facilitarea migraţiei legale şi a mobilităţii, preluarea experienţei în aplicarea schemelor de migraţie circulară, transformarea migraţiei în beneficii pentru dezvoltarea ţării. Totodată, a fost evidenţiată importanţa plasării în centrul atenţiei a abordării migraţiei în context local, precum şi accentuat rolul în creştere al diasporei în contextul politicilor migraţionale ale statutului.

Totodată, un subiect important al discuţiei îl constituie plasarea Parteneriatului de Mobilitate în context regional şi mai cu seamă internaţional, având în vedere discuţiile privind Compactul Global al Migraţiei şi implicarea activă a ţării noastre în procesele la nivel global care vizează fenomenul migraţiei şi conexiunea acestuia cu dezvoltarea.

Parteneriatul de Mobilitate Republica Moldova–Uniunea Europeană este o iniţiativă pilot, lansată pe 5 iunie 2008, care reuneşte mai multe proiecte şi iniţiative în domeniul migraţiei şi se referă, în mod prioritar, la consolidarea capacităţilor instituţionale în domeniul gestionării migraţiei, promovarea migraţiei legale, consolidarea relaţiilor cu diaspora, stimularea revenirii şi reintegrării migranţilor moldoveni, investirea eficientă a remitenţelor, asigurarea protecţiei sociale, supravegherea frontierei şi securitatea documentelor, precum şi cooperarea în domeniul luptei contra migraţiei ilegale şi a traficului de fiinţe umane.

Statele-membre ale Uniunii Europene care participă la Parteneriatul de Mobilitate cu Republica Moldova, prin intermediul diferitor proiecte din sfera politicii migraţionale, sunt: Bulgaria, Cehia, Cipru, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Suedia, Ungaria. Comisia Europeană, Frontex şi Fundaţia Europeană de Formare, de asemenea, sunt parte a formatului respectiv de cooperare.
Reuniunea în format extins a Platformei Locale de Cooperare a Parteneriatului de Mobilitate Republica Moldova–Uniunea Europeană oferă posibilitatea de a discuta activităţile realizate cu participarea actorilor implicaţi la nivel local.